2013, ANUL DE COSMAR AL ECONOMIEI ROMANESTI - ADEVARUL

Share this
Luni, 19/11/2012

În octombrie 2008 prevedeam că economia României va fi dur zdruncinată de criza ce avea să urmeze. Informaţia nu a avut ecou în acea perioadă, de mare entuziasm economic.

În ianuarie 2010, anticipam că această criză ce a lovit România cu forţa unui uragan financiar va dura şase ani, 2009-2015, 2009-2012, nucleul dur al acesteia, şi 2012-2015, metamorfozarea ei în alte stări, cu efecte distructive, dintre cele mai neaşteptate. 

Precizam, totodată, că 30%-40% din infrastructura globală, industrială, bancară, servicii, educaţie vor dispărea, această parte a activului mondial fiind construită pe dorinţă şi nu pe putinţă, adică pe banii altora, împrumutaţi, atât de către state, cât şi de către cetăţenii acestora, fără posibilitatea de rambursare a lor, creându-se din acest punct de vedere o dublă criză, americană, a creditelor subprime, şi europeană, a datoriilor suverane. Suntem în plin proces de contracţie mondială, apreciind că, până în prezent, peste 20% din infrastructura mondială a dispărut (închideri de fabrici şi uzine în industria auto, de combinate în industria metalurgică şi siderurgică, petrochimică, rafinării, de fabrici în industria de telecomunicaţii, gen Nokia, facultăţi şi universităţ, sau părţi din acestea, care pregăteau specialişti pentru facilităţile închise). 

În toată această perioadă, economistul Nouriel Roubini, geniu în economie, pe care am avut plăcerea şi onoarea să-l cunosc personal, devenindu-mi idol, alături de un alt €œmonstru sacru în această ştiinţă, economică, deţinătorul Premiului Nobel pentru economie, Joseph Stiglitz, pe care de asemenea l-am cunoscut, fiind primul care a avertizat asupra efectelor globalizării, atât de evidente astăzi, au previzionat efectele dramatice ale crizei economice globale ce urma să lovească economia mondială.

Credeţi că i-a ascultat cineva sau că-i ascultă astăzi, când anunţă anul 2013 ca fiind anul ”Furtunii Perfecte” în criză globală, în special în Europa şi aceasta numai şi numai din cauza modului defectuos în care, atât liderii guvernamentali americani, cât şi europeni, au gestionat anii de criză de până acum?  Să ne întoarcem la România, cum a reacţionat această la criză economică globală?  Cum nu se putea mai nepotrivit şi eronat, fiind una dintre ţările din Uniunea Europeană cu cele mai bune situaţii macroeconomice şi de echilibru bugetar înainte de intrare în criză. 
 
În loc să exploatăm marile oportunităţi generate de criză şi să recuperăm accelerat distanţa de ani-lumină economică ce ne separă de statele dezvoltate ale zonei euro, am ales să ne prefacem în bolnavul economic al Uniunii Europene, ceea ce ne-a şi ieşit până la urmă, neconştientizând riscul ca ceea ce ne dorim chiar să se întâmple, ajungând să întindem mână de mai multe ori la FMI, într-o grupă de state cum ar fi Antigua şi Barbuda, Bosnia şi Herţegovina, El Salvador, Georgia, Irak, Iordania, Kosovo, Maldive, Serbia, Republica St. Kitts şi Nevis şi Ucraina, care într-adevăr fac cinste unora dintre noi, însă nu tuturor. Trist, însă adevărat! Şi mai trist şi şi mai adevărat este că suntem consecvenţi în greşeala produsă şi după două acorduri cu FMI, care nu ne-au folosit la nimic, nu acelaşi lucru îl pot spune şi despre alţii care ne-au îndatorat pe generaţii în faţă, îl solicităm şi pe al treilea. Stupefiant, şocant şi greu de crezut! 
 
Mai mult, am generat un plan anticriză defectuos, urmat de un plan de austeritate şi mai defectuos, care a îngenunchiat de tot economia României! 
 
Degeaba, începând din anul 2009, am solicitat repetat şi obsesiv crearea unui Consiliu Economic Consultativ pe lângă primul ministru al României, pentru a putea evita dezastrul ce a urmat, totul a fost în van, până în aprilie 2012, când situaţia economică a României era deja compromisă, însă tot mai bine mai târziu, decât niciodată. 
 
A fost creat Consiliul Consultativ pentru Mediul de Afaceri, format din personalităţi marcante ale vieţii economice din România, aflat în legătură directă cu toate marile asociaţii profesionale din domeniul economic şi cu multe alte personalităţi economice ale ţării noastre. 
 
Au urmat zile şi nopţi de muncă asiduă, reuşindu-se în cele din urmă prezentarea către primul ministru al României a unui set de 37 de propuneri de soluţii, pentru oprirea dezastrului din economia românească şi schimbarea direcţiei de mers a acesteia, dinspre cea greşită, spre cea bună. 
 
Peste toată această activitate a plouat mai tot anul, în pofida secetei de-afară, radioactiv, toxic, coroziv, cu stropi politici distructivi, ajungându-se iată astăzi, când rezultatele economice au devenit din nou negative, creând perspectivele unui an 2013 de purgatoriu pentru economia României şi de coşmar pentru cetăţenii acestei ţări.
Cursul economiei, în acest moment, spre infernul acesteia, în anul 2013 este ireversibil, masa critică fiind atinsă, în special prin nepunerea în aplicare a unor măsuri fundamentale, de structură, pentru bunul mers al economiei româneşti. 
 
Exemplific: 
   
1. Evaziunea fiscală a devenit o metastază generalizată, care lipseşte bugetul de stat de aproximativ 15 miliarde de euro anual; 
 
2. Corupţia din domeniul absorbţiei fondurilor europene a făcut că acestea să fie suspendate, mare parte pierdute definitiv, restul de fonduri repartizate ţării, compromise pentru bugetul multianual al UE, pentru perioada 2014-2020 şi aproape 800 de milioane de euro, 50% din totalul de 1,6 miliarde de euro absorbiţi în perioada 2007-2012 să fie rambursaţi Comisiei Europene şi suportaţi din bugetul de stat, adică de la noi toţi, ca şi sumă fraudata până în prezent; 
 
3. Corupţia din banii sănătăţii a aruncat sistemul medical românesc în cea mai neagră criză din existenţa acestuia; 
 
4. Fiscalitatea mare şi blocajul financiar au transformat insolvenţa în refugiu naţional, în ”€œindustrie” cu mare potenţial de dezvoltare; 
 
5. Industria metalurgică şi siderurgică a primit o dublă lovitură, se pare fatală, fiind obligată să suporte efectul nefast al politicilor în domeniul preţului la energia electrică achiziţionată, în calitate de mari consumatori şi în cel al certificatelor verzi, care au transformat România în El Dorado pentru eolienele mai mult sau mai puţin ruginite din întreagă lume sau pentru panourile fotovoltaice, care umplu zeci de mii de hectare arabile ale ţării, luând locul cu succes producţiei agricole. 
 
Desigur, graţie milioanelor şi zecilor de milioane de euro pe care le primesc de la stat, an de an, profitorii acestui domeniu, în pofida celor care de fapt plătesc preţul şi anume industria metalurgică, siderurgică, adică sectorul industrial din România, căruia îi vor creşte costurile pe această cale cu 40% până la sfârşitul anului 2014 şi va conduce la relocarea activităţilor de producţie spre altă ţări, din afara UE, lăsând pe drumuri, ca şomeri, în ţara noastră, zeci de mii de muncitori în mod direct şi alte zeci de mii de salariaţi din industria pe orizontală. Procesul de altfel a şi început, vezi cazul combinatului Mechel, urmând să fie extrem de vizibil în următorii doi ani.  
 
V-aţi întrebat oare de ce sectorul industrial, care în ultimii ani la fiecare anunţare de PIB trimestrial era vedeta creşterilor, pentru al treilea trimestru al anului 2012, pentru al treilea trimestru al anului 2012, pentru prima dată nu şi-a mai adus nicio contribuţie, concurând pe lângă sectorul agricol şi cel al construcţiilor, la scăderea de 0,5% a acestui extrem de important indicator macroeconomic? Cui oare vor mai vinde ”€œarhitectii” de astăzi, ai sistemului de energie regenerabilă, verde, energia electrică produsă de câmpurile de eoliene şi panouri fotovoltaice, dacă industria este ucisă de însuşi costul acestuia, pe care-l suportă, în locul statului, care dacă ar rulă sumele produse de el şi nu de alţii, nu s-ar aventura în această acţiune fără cap a Uniunii Europene? 
 
Nu cumva aceste câmpuri de mori de vânt vor deveni în viitorul apropiat a€œautostrazile din Spania”, care prin construcţia lor, fără beneficiari, traficul auto fiind aproape inexistent pe ele, au aruncat într-o cruntă criză bugetul naţional, pe mulţi ani de-acum încolo, fiind obligată resuscitarea acestei  importante ţări cu fonduri europene şi cuplarea ei la aparate, pentru a putea supravieţui? Sau complexul olimpic din Grecia, care a îngenunchiat în mod nemilos această ţara? Vom vedea şi vom resimţi pe propria noastră piele de contribuabili oneşti şi corecţi. Să fac o previziune? Nu cred că este cazul, surpriza va fi mult mai interesantă! 
 
6. Dezastrul economic şi financiar din sectorul de stat, în special la companiile de stat, însă şi la ministere şi alte autorităţi statale, cuprinse în Rapoartele repetate ale Curţii de Conturi, atât de amputată de-a lungul timpului în capacităţile de reacţie, care arată că anual 10 miliarde de euro sunt cheltuite ineficient şi parte ilegal, prin achiziţii publice trucate şi otrăvite, prin licitaţii publice toxice şi multe altele asemenea. De multe alte miliarde de euro sub formă de arierate la sectorul de stat nu cred că mai este cazul să aduc vorba, ele completează într-un mod cu totul nefericit imaginea de faliment naţional; 
 
7. Captivitatea economică de neînţeles faţă de spaţiul elitist al UE, care nu oferă profitabilitate şi valoare adăugată exporturilor româneşti, dimpotrivă, le împovărează prin importuri obligatorii, tot din aceeaşi zonă, la preţuri foarte ridicate, în condiţiile în care menţinem relaţii economice neconforme cu Rusia, China, statele din Zona Golfului Persic, tradiţional state prietene ale României, vezi numai obţinerea de către Bulgaria, zilele trecute,  a unei reduceri de 20% la preţurilor pentru gazul natural importat din Rusia, pentru această iarnă, cu scuzele de rigoare, pentru că ştiu că nu vrem să ne comparăm cu statul vecin şi prieten de la sud de Dunăre, chiar dacă nu înţeleg de ce, acesta administrând adevărate lecţii de management economic guvernamental în ultimii ani, de criză,  României; 
 
8. Programul inconştient de îndatorare a României, datoria publică crescând în ultimii 8 ani de la 10 miliarde euro la aprox. 50 miliarde de euro, cu 500% sau de 5 ori. Am propus de nenumărate ori, fără ecou, crearea Fondului Suveran de Investiţii al României, pe modelul unor astfel de fonduri din multe state ale lumii, care să lucreze pentru statul român, să genereze resurse financiare, astfel încât să reducem povara datoriei publice a României. Continuarea unei astfel de politici va agrava situaţia economiei româneşti, iar la nivel de stat va conduce la pierderea de facto a suveranităţii naţionale, parte din aceasta fiind deja pierdută şi transferată către finanţatorii internaţionali, FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană; 
 
9. Şi nu în ultimul rând, escaladarea războaielor pe plan mondial, în special în zona Orientului Mijlociu, foarte aproape de România, pe relaţiile Israel-Siria-Liban-Iran-Autoritatea Palestiniană (Cisiordania, Fâşia Gaza) şi lista poate continua, care va inflama preţurile la ţiţei şi la alte resurse minerale, pe cale de consecinţă, agravând situaţia economică precară deja, inclusiv pentru ţara noastră; 
   
Pentru toate acestea, însă în special pentru incapacitatea de acţiune a statului român, anul 2013 va reprezenta unul dintre cei mai grei ani din istoria recentă a economiei României, care va alătura ţara noastră naţiunilor, ce deja suferă enorm pe plan european, într-un an prefigurat a fi a€œAnul Furiei”. 
 
Poate acest an, 2013,  al purgatoriului economiei  româneşti este necesar, pentru a trezi la realitate pe responsabili, chiar dacă într-un mod extrem de dur şi agresiv, întărind expresia că, pentru a ne fi mai bine, trebuie să ne fie mai întâi mai rău.
http://beta.adevarul.ro/economie/stiri-economice/2013-anul-cosmar-economiei-romanesti-1_50a94ea87c42d5a6637a09d0/index.html
 

 

Comentarii

Avem oare pe cine trezi?

Din nefericire dregatorii tarii au plecat urechea la sfatul asa-zisilor analisti-in speta niste escroci-care i-au sfatuit ca este bine sa ai datorii ca toata lumea are,ca escaladarea datoriilor va duce la o criza a acestora la nivel global si ca iesirea din acest blocaj economic generat de datoriile suverane ar avantaja statele care au datorii mari.Astfel de escroci sunt acum bine mersi in tari exotice si nu vor putea fi vreodata responsabili pentru imensul deserviciu facut tarii poate ar zice unii cu intentie.

Ba nu, unul dintre ei este

Ba nu, unul dintre ei este chiar aici: geniul Ion Iliescu, care în anii 90 susținea sus și tare că Ceaușescu a greșit că a plătit datoriile, că toată „lumea bună” se împrumută și că trebuie să redevenim datori chiar dacă nu avem nici un proiect.