2013 VA FI ANUL DE COSMAR AL ECONOMIEI ROMANESTI - BURSA

Share this
Luni, 14/01/2013

După un an de plan anticriză şi trei ani de programe de austeritate, 2013 va fi anul de coşmar al economiei româneşti, consideră Ionel Blănculescu, secretarul executiv al Consiliului Consultativ pentru Mediul de Afaceri. Potrivit domniei sale, cei patru ani au produs dezechilibre pe toate planurile, care au ajuns, acum, la masă critică. În 2013, primul domeniu care va avea de suferit va fi producţia industrială, ne-a mai spus domnul Blănculescu, în cadrul unui interviu, opinând că o problemă majoră va fi şi restricţionarea bugetului, care va conduce la stagnarea investiţiilor publice.

       *  Interviu cu secretarul executiv al Consiliului Consultativ pentru Mediul de Afaceri
     Reporter: Cum estimaţi că va evolua economia noastră în acest an?
     Ionel Blănculescu: 2013 va fi anul de coşmar al economiei româ-neşti. Va fi ceva ce mulţi nici măcar nu gândesc la această oră. Perioada 2009-2012 a însemnat patru ani străbătuţi de plan anticriză şi programe de austeritate. Aceşti ani au produs dezechilibre pe toate planurile, care au ajuns, acum, la masă critică, atât în UE, cât şi la noi, şi care creează o altă faţă a crizei. Chiar Olivier Blanchard, economistul şef al Fondului Monetar Internaţional, a recunoscut, recent, falimentul concepţiei FMI de obligare la austeritate (n.r. un raport întocmit de economiştii Olivier Blanchard şi Daniel Leigh arată că au avut loc "erori" în cadrul previziunilor privind impactul măsurilor de austeritate asupra economiilor europene, precizând: "Analiştii au subestimat semnificativ creşterea şomajului şi declinul cererii interne asociate cu consolidarea fiscală"). În perioada 2012-2015 criza se va metamorfoza în alte stări, una dintre acestea fiind generată de plata serviciului datoriei în 2013-2014.
     Reporter: Ce domeniu al economiei va avea cel mai mult de suferit?
     Ionel Blănculescu: Elementul fundamental va fi producţia indus-trială. Aceasta va suferi foarte mult în Româ-nia, deja avem semnalele care ne arată acest fapt, dar noi nu ţinem cont de ele. Unul dintre cele mai puternice semnale este cel care priveşte creşterea economică din trimestrul al treilea al lui 2012. Este primul trimestru în care industria a avut aport negativ la PIB, după un şir de trimestre în care producţia industrială a dus la creştere. Acest fapt se datorează creşterilor de costuri. Acum, asupra industriei s-a abătut o avalanşă de creşteri de costuri, care conduc la necompetitivitate, iar necompetitivitatea înseamnă incapacitatea de a vinde.
     Un alt semnal este faptul că, pentru prima dată după aproape 20 de ani, statisticile au fost înşelate de comportamentul companiilor din piaţă şi nu au reuşit să măsoare parametrii economici. Acest fapt reprezintă preambulul unui an de coşmar în economie.
     Reporter: Care este ris-cul major al producţiei industriale?
     Ionel Blănculescu: Se apreciază că, în perioada 2013-2014, costurile de producţie vor creşte cu 40%, iar acest lucru, care este de neconceput, va conduce la relocarea multor activităţi. Relocarea este riscul major al producţiei indus-triale în 2013. Se vor reloca activităţile de producţie din România, fie că au capital străin sau autohton, în ţări ca Ucraina sau Turcia, mai precis în zone din afara UE unde nu se regăsesc obligaţii de genul celor care sunt la noi. Companiile care consumă multe gaze naturale se mai duc şi prin America. Datorită exploatării gazelor de şist, în SUA preţul gazelor reprezintă 25% din cât costă gazele la noi.
     O altă mare problemă a lui 2013 este restricţionarea bugetului, atât prin rambursarea datoriei, în acest an fiind obligaţi să restituim o parte din banii împrumutaţi, cât şi prin reducerea bugetului, care va conduce la stagnarea investiţiilor publice, adică la prociclicitate, ceea ce a caracterizat România în ultimii ani şi care înseamnă dezastru fiscal.
     Reporter: De ce am ajuns în acest punct critic?
     Ionel Blănculescu: România şi chiar şi UE au acţionat în mod greşit în toată această perioadă (2009-2012), iar America a ajuns pe marginea prăpastiei fiscale. La finalul anului trecut, FED a aprobat tipărirea de bani (80-90 miliarde dolari pe lună). În acest fel, inflaţia va fi împinsă pe toată planeta. La americani, având în vedere că dolarul este moneda mondială în care se fac tranzacţiile cu petrol, cu gaze, cu materii prime şi că rezervele valutare sunt tot în dolari, este clar că nu are ce să se întâmple, dar la noi, care suntem mai slabi, se resimt valurile de inflaţie. Aruncând bani foarte mulţi pe piaţă, începe să crească artificial cererea şi vom plăti mai mult pentru produsele achiziţionate.
     Reporter: Ce ar trebui să facem noi, ca ţară, în aceste condiţii?
     Ionel Blănculescu: În astfel de perioade de criză trebuie acţionat anticiclic, adică trebuie mărit deficitul, nu micşorat. Noi diminuăm acum deficitul bugetar foarte mult şi oprim toate investiţiile publice, în contextul în care este un an foarte greu, de plată a datoriei publice. Acţionăm invers faţă de cum ar trebui. Şi în 2008 am procedat greşit, când aveam creştere economică şi ar fi trebuit să reducem puternic deficitele, iar noi le-am mărit. În perioada 2009-2012, în loc să majorăm deficitele, le-am scăzut, iar acum la fel, le micşorăm şi mai mult, în loc să le mărim.
     Reporter: Este singura soluţie care ar putea fi luată?
     Ionel Blănculescu: O soluţie este să consideri România o corporaţie, aşa cum se consideră celelalte state. Aşa cum fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy alerga pes-te tot prin lume să încheie contracte pentru Franţa, de zeci de miliarde de euro, aşa ar trebui să facem şi noi - să considerăm România o corporaţie care se alimentează din taxe şi impozite şi care trebuie să şi producă. Noi, acum, nu producem, avem un centru de profit neoperaţional. Companiile de stat nu au niciun aport la buget, dimpotrivă, atrag fonduri de la bugetul de stat.
     Reporter: Cum ar putea produce această "corporaţie"?
     Ionel Blănculescu: Ar trebui creat Fondul Suveran de Investiţii al României. Ar fi ramura de afaceri prin care statul ar putea să acţioneze în întreaga lume. Avem cea mai puternică reţea comercială pe care o poate avea o corporaţie, pentru că avem ambasade în toată lumea, cu sectoare comerciale. Aşadar, avem o distribuţie fantastică de marketing la nivelul întregii lumi, avem şi componenta de cercetare de piaţă, care este reprezentată de serviciile de informaţii externe şi care pot indica toate oportunităţile unde ne-am putea implica, însă ne trebuie şi voinţă politică pentru a crea această ramură de afaceri. Ea poate fi o instituţie formată din 30-50 de super-specialişti în domeniul business-ului, care există în România în acest moment, care să fie şi bine plătiţi, bineînţeles din banii produşi din activitatea prestată, şi care să fructifice oportunităţile din întreaga lume.
     Fondul Suveran de Investiţii poate merge în zona Golfului Persic, unde să sprijine realizarea unei emisiuni de bonduri speciale, care să atragă 5-10 miliarde dolari pe care să-i aducă în România şi să-i investească în 3-4 investiţii mari, cum ar fi Centrala Tarniţa-Lăpuşteşti sau Grupurile 3 şi 4 de la Centrala de la Cernavodă. La rambursare, acel stat devine acţionar, prin conversia bondurilor în acţiuni.
     Executivul trebuie să aibă o celulă care să creeze această structură de afaceri. Toţi au fond suveran de investiţii, toată lumea. Trebuie să creăm şi noi o astfel de structură care să producă bani, ne trebuie o celulă a statului care să negocieze, să discute...La noi totul este îngheţat şi în fiecare zi pierdem bani.
     Reporter: Ce alte domenii ale economiei vor cădea pradă crizei?
     Ionel Blănculescu: Având în vedere că vor avea loc relocări, că vor creşte preţurile etc., energia s-ar putea să fie următoarea victimă, la nivel de ani de zile, în România, cu toată dezvoltarea ei, existând posibilitatea ca, pe viitor, să nu mai aibă cumpărători. Acelaşi lucru se întâmplă acum în Spania, pe partea de autostrăzi. Acolo s-a dezvoltat o reţea de autostrăzi pe care nu mai circulă astăzi nimeni. La noi, acum, toa-tă lumea transformă terenurile agricole în parcuri de eoliene, fotovoltaice..., dar, pentru a putea transporta atâta energie, România are nevoie de modernizări de minim 500 de milioane de euro.
     Reporter: Ce se va întâmpla dacă nu vor fi luate astfel de măsuri pentru a trece mai uşor prin criză?
     Ionel Blănculescu: Dacă nu facem ceea ce am spus, ne vom duce tot mai mult în jos, adică va scădea nivelul de trai, se va pauperiza societatea şi populaţia...
     Reporter: Mulţumesc! 

EMILIA OLESCU

     Ionel Blănculescu: "Insolvenţa, prin administrarea judiciară, ar ajuta < Oltchim > să scape de datorii. Noi avem producător de sodă caustică - < Chimcomplex > Borzeşti -, care este o bijuterie. La < Oltchim >, unul din centrii de profil este soda caustică. Mai sunt poliolii şi mai este PVC-ul, care poate fi creat cu materie primă din România. Dar trebuie puşi acolo nişte oameni care să se ocupe de afacere şi să pornească lucrul. Numai că nu se va putea lucra cu 3000 de oameni, ci doar cu aproximativ 1000. În urma insolvenţei, activitatea < Oltchim > ar putea începe gradual, fără datorii în spate, fapt care nu se poate întâmpla decât după un astfel de proces".
     
     Christine Lagarde, directorul general al FMI, a avertizat, la începutul acestui an, asupra posibilităţii declanţării unei noi crize la nivel mondial. Incapacitatea de a încheia un acord privind plafonul datoriilor în Statele Unite ale Americii şi problemele din Europa vor provoca "o criză economică mondială majoră" dacă nu vor fi găsite soluţii, a apreciat Lagarde, precizând: "În lipsa unei soluţii va fi o criză, din cauza dimensiunii economiilor celor două părţi şi a relaţiilor comerciale şi de investiţii cu alte state". În opinia oficialului FMI, problemele din SUA şi Europa vor afecta ţările în curs de dezvoltare, inclusiv naţiunile africane, care sunt ameninţate de creşterea preţurilor alimentelor.
     
     Ionel Blănculescu: "Evaziunea fis-cală este generalizată. Portul Constanţa rămâne în continuare o citadelă neatinsă. Deoarece acesta reprezintă un punct de gâtuire, strategic, pe unde sunt obligate să treacă produsele nefiscalizate şi de unde se dispersează în zeci de mii de direcţii, miza este foarte mare, iar controalele şi atenţia autorităţilor sunt foarte reduse. Există o legătură de invers-proporţionalitate între miză şi controale.
     Greşeala fundamentală a statului o reprezintă acţiunile de efect şi nu de cauză, adică controlul pe cele zeci de mii de direcţii, nu pe singurul punct important, şi anume Portul Constanţa. Evaziunea fiscală nu se combate pe efect, ci pe cauză, trebuie acţionat la centrul de comandă, în Portul Constanţa, iar acesta este de neatins. Odată ieşit din port, totul înseamnă figuraţie, din cauza incapacităţii de a se putea acţiona pe zeci de mii de direcţii.
     Potrivit calculelor sindicatului de acolo, evaziunea produsă prin port este de 3-4 miliarde euro, anual, din 10-12 miliarde cât avem evaziune pe an, oficial, pentru că eu consider că valoarea totală a evaziunii fiscale ajunge la 18 miliarde euro. Măcar jumătate ar trebui estompată, adică circa 9 miliarde euro ar trebui să intre în buzunarul statului.
     Una din formele pure, rasate, de evaziune fiscală, la nivel înalt, o reprezintă evaziunea prin procedura preţurilor de transfer.
     Vă dau un exemplu pentru a vedea cât de slab este statul român. Recent, directorul direcţiei de Preţuri de Transfer din Ministerul Finanţelor a plecat exact la o companie care utilizează această procedură, a de preţurilor de transfer. Acest lucru arată putreziciunea sistemului de stat. În nicio ţară civilizată o astfel de persoană nu avea voie cel puţin cinci ani să meargă în zona respectivă".

http://www.bursa.ro/ionel-blanculescu-2013-va-fi-anul-de-cosmar-al-econo...