ALAN GREENSPAN, VOCEA CREATORULUI SUPREM AL CRIZEI ECONOMICE GLOBALE

Share this
Miercuri, 24/08/2011

Linistea acestei zile de vara, inca de vacanta, este intrerupta de o voce pe care sincer, speram sa nu o mai aud vreodata.
Este nimeni altul decat Alan Greenspan, marele oracol sau guru finantelor americane, care atunci cand stranuta se cutremurau bursele americane.
Ei,as! Nu este decat unul dintre vinovatii crizei economice globale, dintre cei care au pus umarul la dereglementarea si liberalizarea salbatica a pietei financiare americane, creand conditiile crizei subprime, tocmai prin ingaduinta, deloc cred neinteresata, in a mentine dobanzile FED la nivelul de avarie.
Nu ar merita sa-l evoc astazi, insa de aceasta data ne anunta ca euro este pe cale sa se destrame, acest proces urmand sa genereze dificultati considerabile pentru sistemul bancar european.
Ce urmareste profilul unui astfel de individ, cu mainile si gandul murdare?
Nimic altceva decat s-a obisnuit in insalubra viata profesionala si anume sa mai loveasca, daca mai era cazul, sistemul bancar european, care si asa a primit,in ultima perioada, lovituri nemeritate, ca urmare a rumorilor in legatura cu posibila reducere a ratingurilor de tara, in special in Franta. Urmarea ar fi fost ca investitorii din statele europene sa-si ia repede banii si sa fuga cu ei in SUA.Deplorabil rationamentul acestei sechele a sistemului bancar american!
Salvarea sistemului bancar european de previziunile sumbre ale celui ce a condus odata FED, consta in faptul ca vocea acestui individ nu mai este crezuta nici de portarul ultimei banci populare, dintr-un stat european sau unei IFN din Romania, din fericire bineinteles.
Putem rasufla linistiti!