ASTAZI, 22.08.2012, www.blanculescu.ro IMPLINESTE 1 AN DE VIATA!

Share this
Miercuri, 22/08/2012

S-a nascut intr-o frumoasa zi de vara, a unui an de criza, cand primele analize ale fenomenului economic au fost gazduite de el, site specializat si dedicat in exclusivitate descifrarii tainelor economiei si finantei nationale si mondiale.

Prin cele trei module, analiza economica a saptamanii, previziuni economice si sa intelegem actualitatea economica, am incercat sa ofer cititorilor interesati de un subiect destul de delicat, specializat, de nisa, explicatii referitor la mersul economiei, incercand sa descoperim impreuna, eu ca autor si dumneavoastra, cititorii, prin comentarii, ca parteneri de site,  ce se ascunde dincolo de aparentele servite noua din plin, in special de catre cei interesati in distorsionarea realitatii.

Cu acest prilej, aniversar, doresc sa multumesc celor 18672 de vizitatori, din care 10644 vizitatori unici, care au citit 46659 de pagini gazduite de site, din Romania, insa si din alte state ale lumii, cum ar fi: Germania, Marea Britanie, Elvetia, Statele Unite ale Americii, Italia, Franta, Canada si R.Moldova.

Totodata, multumesc celor care au vizitat site-ul pe adresa de facebook, www.facebook.com/blanculescu, deschis la data de 21.02.2012, comentariilor acestora si nu in cele din urma celor  care au dat like la postarile mele.

Pe acest site, postand in exclusivitate materiale originale, toate analizele si previziunile economice apartinandu-mi si fiind generate de expertiza si experienta mea profesionala, Google, apreciind originalitatea, a urcat page rankul www.blanculescu.ro la nivelul 3, ceea ce reprezinta o realizare remarcabila intr-un singur an de functionare.

Site-ul va continua sa se dezvolte, in special prin traducerea in limba engleza, a acelor analize referitoare la situatia economica si financiara din Uniunea Europeana sau din lume, astfel incat acestea sa poata fi accesate si de catre cei interesati din aceste zone. Nu pentru ca un economist din est ar interesa foarte mult cancelariile sau publicatiile de specialitate ale lumii, ci poate, pentru ca unele analize si sugestii, in special de solutionare a crizei datoriilor suverane, ar putea sa fie luate in considerare de catre cei interesati, desigur daca acestea vor oferi acele instrumente necesare rezolvarii unor probleme extrem de complexe, cu care Uniunea Europeana se confrunta astazi.

Angajamentul meu la acest moment aniversar este de a incerca si mai mult sa ofer analize economice de calitate, previziuni economice care sa se indeplineasca si explicatii in timp util a actualitatii economice, astfel incat acestea sa contribuie la eficienta actiunilor intreprinse de cititorii site-ului, in sfera economiei romanesti si globale si poate chiar la profitabilizarea acestora, astfel incat castigul personal  sa-i fidelizeze si mai mult in legatura cu accesarea www.blanculescu.ro sau www.facebook.com/blanculescu!

Va multumesc tuturor celor care m-ati citit si va sunt recunoscator pentru aceasta!

I. Blanculescu – 22.08.2012