BREXIT - PRIMA CONFERINŢĂ DIN ROMÂNIA IONEL BLĂNCULESCU: "TREBUIE SĂ VEDEM CARE SUNT OPORTUNITĂŢILE BREXITULUI ŞI SĂ NI LE ÎNSUŞIM"-ZIARUL BURSA

Share this
Marti, 28/06/2016

 

măreşte imaginea

Brexitul nu se va realiza, ci va fi o negociere dură între UE şi Marea Britanie pentru ca aceasta din urmă să obţină condiţii mai bune ca stat membru al Uniunii Europene, a reiterat Ionel Blănculescu, analist economic.
    

 Domnia sa opinează că discuţiile în acest sens se află, probabil, în plină desfăşurare, "în subteran".
     Pentru realizarea unui Brexit, sunt foarte multe elemente procedurale care trebuie îndeplinite, existând impedimente procedurale, administrative etc., avertizează specialistul.
     Efectele care deja au avut loc sunt pe fond emoţional şi sunt necontrolate şi necontrolabile, menţionează domnia sa, adăugând că BBC a consemnat că "la Londra se întâmplă lucruri multe şi că acesta este doar începutul". 
     Ionel Blănculescu a precizat: "Astăzi, Marea Britanie, ieşită puţin din anestezie, dar încă la terapie intensivă, încearcă să-şi dea seama ce s-a întâmpolat cu ea, iar noi încercăm să vedem ce s-a întâmplat cu noi".
     Domnia sa a evidenţiat că nu există un sistem de management al crizei, un sistem de control de forţă majoră, la nivelul UE, nu avem un backup pentru astfel de situaţii.
     Analistul economic a mai subliniat şi discrepanţa dintre statele membre UE: "Sunt ţări mari care controlează acum situaţia, în timp ce statelele mici continuă să fie discriminate. UE nu este o uniune funcţională, nu există uniune bancară, nu există uniune fiscală, avem doar o uniune administrativă, la început de drum".
     Autorităţile ar trebui să se autosesizeze faţă de referendumul de joi, care a fost câştigat având la bază informaţii false, a spus Ionel Blănculescu, precizând că există deja parlamentari ce au recunoscut că declaraţiile pe care le-au făcut înaintea referendumului nu au fost adevărate.
     O altă idee care poate fi desprinsă din tot ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile este că afirmaţia potrivit căreia România nu suportă efecte este falsă, consideră specialistul, care a declarat: "România suportă efecte directe şi indirecte, tangibile şi intangibile. România este şi va fi afectată de tot acest mecanism. România va fi afectată pozitiv, dar şi negativ şi ceea ce trebuie făcut este să vedem care sunt oportunităţile Brexitului şi să ni le însuşim"
     Ceea ce se întâmplă astăzi nu afectează globalizarea cu nimic, întrucât globalizarea este o legitate, asemeni legii gravitaţiei, a menţionat domnul Blănculescu.
     Analistul a conchis că Marea Britanie este un centru financiar mondial, "toate fondurile regăsindu-şi drumurile prin Londra", iar marile state îşi îndreaptă acum atenţia către acest centru financiar al lumii, încercând să preia din forţa lui.  

http://www.bursa.ro/brexit-prima-conferinta-din-romania-ionel-blanculesc...