IONEL BLANCULESCU II RASPUNDE LUI DAN PASCARIU: DOUA LUCRURI NU TREBUIE SA SE INTAMPLE CU TAROM SUB MANAGEMENT PRIVAT STRAIN - ZIARUL FINANCIAR

Share this
Duminica, 25/11/2012

Fostul preşedinte AVAB Ionel Blanculescu răspunde într-o scrisoare deschisă opiniei lui Dan Pascariu, preşedintele Consiliului de Administraţie al Tarom, care susţine că retorica din jurul managementului privat străin de la companiile româneşti este incorectă şi aminteşte de sloganurile din anii '90.

Prezentăm mai jos textul integral al scrisorii:

"Domnule Pascariu,

Chiar nu cred ca trebuie sa va mai irositi timpul sa justificati necesitatea introducerii managementului privat la companii de stat, de sorginte belgiana sau luxemburgheza, putand sa-l folositi, adica timpul, cu mai multa eficienta in calitatea de Presedinte CA Tarom.

Am inteles, scoala romaneasca de management nu este capabila sa asigure resursele umane necesare respectivelor functii. Dar avem Mariana Gheorghe/OMV Petrom, Cristian Colteanu/General Electric, Radu Timis/Cristim, Dan Sucu/Mobexpert, Dragos Anastasiu/Eurolines, Dragos Damian/Ranbaxy Terapia, Dragos Paval/Dedeman, Florin Pogonaru/Aoar, Gabriel Comanescu/Grup Servicii Petroliere, Mihai Rohan/Carpatcement, Stroe Constantin/Dacia Renault, Sorin Mandrutescu/Oracle, Florin Talpes/Softwin, Alexandru Oprea/Rcs&Rds, Ioan Niculae/Interagro, Virgil Metea/E.On. Gaz Distributie, Horia Ciorcila/Banca Transilvania, Rasvan Radu/Unicredit Tiriac Bank, Ionel Bors/Arcelor Mittal, Adrian Popescu/Tmk Artrom Slatina si Tmk Combinatul Siderurgic Resita, Gheorghe Dobra/Alro Slatina, Vasile Nitescu/Ultex, Florian Aldea/Carpatcement holding, Alexandru Blemovici/Schaeffler Romania, Gruia Stoica/Grup Feroviar Roman, Constantin Toma/Romet Buzau si lista este aproape nesfarsita.

Ei sunt manageri romani, care fac cinste Romaniei si a motiva ca scoala romaneasca de management, desigur, alaturi de alte scoli occidentale, care au completat profilul profesional al acestora, citez: "Şi nu în ultimul rând, deoarece Consiliul de Administraţie a ajuns la concluzia că "celebra" şcoală de management românească nu a produs, cel puţin până în prezent, manageri cu o experienţă relevantă specifică industriei, precum şi stadiului în care se află compania, şi care să-şi asume mandatul de a transforma TAROM într-o companie eficientă, profitabilă şi capabilă să se autofinanţeze", devine deja o expresie derizorie, cu tot respectul pe care vi-l datorez, in calitatea dvs de manager roman.

Si pentru ca exista si un manager de exceptie pentru Tarom, pe care am sa vi-l prezint intr-o opinie pentru Ziarul Financiar de luni dimineata, in persoana d-lui Nicolae Demetriade, putem inchide galeria marilor personalitati din managementul romanesc.

In rest, va urez succes, iar doua lucruri sa nu se intample, sub bagheta managementului strain:

1. Tarom sa nu devina o companie de aviatie low cost;

2. Tarom sa nu involueze spre insolventa sau incapacitate de plata, chiar temporara!

Cu deosebit respect,

Blanculescu

http://www.zf.ro/opinii/ionel-blanculescu-ii-raspunde-lui-dan-pascariu-d...