"OPINII / INCERTITUDINILE ECONOMICE ŞI FINANCIARE ALE ANULUI 2016- SISTEMUL BANCAR EUROPEAN NU SE VA REGASI NICI ANUL VIITOR"-BURSA

Share this
Marti, 08/12/2015

IONEL BLĂNCULESCU, Analist economic
 
     Mi s-au solicitat opinii, în ultima perioadă, din partea mai multor antreprenori, referitor la cum va fi anul 2016 din punct de vedere economic şi financiar.
     Chiar dificil de anticipat, mai complicat ca niciodată, în special ca urmare a existenţei unei volatilităţi sporite a mediului economic global, generată de fluctuaţii radicale, incertitudini, riscuri devenite peste noapte realităţi şi de foarte înalte turbulenţe la nivel politic, care efectiv schimbă fundamental ordinea mondială.
     Aşa că, citind deunăzi o analiză Bloomberg Markets, realizată de Michael Boyle, Margaret Collins, Pia Gadkari şi Yoolim Lee, am decis să împărtăşesc cu cei care nu au reuşit încă această interesantă lectură de specialitate, opiniile pentru 2016 "de la cele mai strălucite minţi din domeniul Finanţe". Această încadrare aparţine în exclusivitate autorilor, eu aş fi introdus în plus cel puţin o astfel de minte strălucită şi din România, dacă nu, mai multe.
     Ataşez prezentarea acestor "14 Previziuni pentru 2016" (n.r. în casetă), pe marginea cărora analizăm şi încercăm să tragem concluzii.
     La prima vedere observăm că există o mare difuzie de păreri, nemaiexistând, ca în alţi ani, o linie de gândire clară, de genul: "suntem în mijlocul crizei financiare, guvernele, autorităţile financiare ale statelor, împreună cu mediul de afaceri, încearcă stabilizarea situaţiei".
     Putem vorbi acum despre un mozaic de opinii, concepţii, gândiri, viziuni, desigur generate de situaţii unice, cel puţin în ultima sută de ani, de la conflictul din Orientul Mijlociu la polarizarea militară fără precedent ai celor doi poli militari de forţă: NATO- Federaţia Rusă, alături de aliaţii acestora, de la criza mondială instituită de organizaţia teoristă ISIS la criza refugiaţilor şi totul după o criză de asemenea unică, economică şi financiară, ale cărei cauze nici nu au fost pe deplin elucidate şi mai mult, nu au fost nici înlăturate, ci ascunse sub covor.
     În această ceaţă de idei şi gânduri, de cum va fi anul 2016, câteva idei clare pot fi, totuşi, extrase:
     1. Descreşterea economică a Chinei, problemele cu care aceasta se confruntă şi care au reverberat teama economică în întreaga lume, în special prin scăderea consumului industrial global, nu se vor finaliza, într-o criză de amploare, care să fie preluată la nivel mondial, graţie autorităţilor statului chinez, care se pare că deţin soluţia magică a ţinerii efectelor negative în frâu, şi anume intervenţionismul dur, până la nivel de detaliu, în orice aspect care priveşte economia şi finanţele Chinei;
     2. Anul 2016 va fi, în general, un an pozitiv, de creştere economică, ce va mulţumi beneficiarii profiturilor obţinute din activităţi economice şi mai ales financiare;
     3. Pentru Uniunea Europeană, anul 2016 va fi un an dificil, de stagnare în marile probleme cu care se confruntă, de la criza refugiaţilor la cea a Volkswagen, de la problemele de ordin existenţial ale Băncii Centrale Europene la sistemul bancar european, care încă nu s-a regăsit şi nu o va face nici în acest nou an;
     4. Mediul de afaceri global va purta pentru prima dată la vedere pecetea riscurilor asociate afacerilor derulate, care, practic, vor fi imposibil de gestionat şi anticipat, ca până acum, producând pagube imense, nu în timp, după cum eram obişnuiţi, ci câteodată de azi pe mâine. Vreţi un exemplu? Cum ar suporta companiile Federaţiei Ruse la Marea Neagră închiderea pentru acestea, de azi pe mâine, a accesului prin Strâmtorile Bosfor şi Dardanele? Şi exemplele pot continua în ritm alert;
     5. Preţul resurselor naturale va reveni la un nivel cât de cât acceptabil, din raţiuni în exclusivitate politice. Probabil că preţul barilului de petrol se va stabiliza la 60 USD/baril sau va varia între 60 şi 70 USD/baril. Oricum, trendurile în această zonă extrem de afectată în anul 2015, se vor schimba în sensul creşterii generale a preţurilor materiilor prime, reuşind să ofere înainte de înec, din fericire, oxigenul salvator, multor mega afaceri la nivel global (vezi cazul Glencore);
     6. În anul 2016 am putea cunoaşte şi o vedetă a redresării economice, şi anume America de Sud. S-au cam aliniat planetele politice în ceea ce priveşte această zona a lumii, atât de încercată în ultimii 10-15 ani, ceea ce va reprezenta şi pentru mediul de afaceri din România o veritabilă oportunitate de investiţii şi desfacere;
     7. Însă, vedeta de necontestat a anului 2016, cu rate bune de creştere economică, cu potenţial masiv devenit realitate, va fi fără doar şi poate industria medicală, populaţia lumii îmbătrânind accelerat şi, în consecinţă, cererea pentru tratamentul împotriva cancerului urmând să crească, de asemenea, accelerat, ca în celelalte domenii ce ţin efectiv de siguranţa vieţii.
     Companiile din sectorul sănătăţii, concentrându-şi în ultimii ani eforturile şi capitalurile spre cercetare-dezvoltare, vor reuşi să întâmpine cererea generală, cu explozie în noua China bogată, cu o ofertă pe măsură, în ceea ce priveşte conceptul de "o viaţă mai sănătoasă". Vreţi un exemplu şi aici? Vi-l ofer: în China mor anual din cauze de poluare 1,5 milioane de oameni şi, pe cale de consecinţă, se dezvoltă, în prezent, afaceri extrem de interesante şi sigur foarte profitabile, pentru tratarea acestor cazuri în Europa, pe lângă Japonia şi, vestea bună, chiar şi în România. Voi mai reveni pe acest subiect;
     8. Se pare că vom avea şi victimele anului 2016, la nivel de start-up-uri, care vor naviga destul de greu, pe bărcuţele acestora, printre giganţii lumii, pe un Ocean Planetar extrem de agitat, cu multe turbulenţe.
     Desigur că nu generalizăm, nu transmitem temeri acestor new entry în piaţa globală, însă, trebuie să fim foarte atenţi şi la acest capitol, de altfel de sănătate economică, pentru orice mediu de afaceri, însă de regulă, atunci când afară nu este soare şi senin, pe furtună, să nu spun "furtună perfectă", această întreprindere, destul de temerară şi curajoasă, devine incertă şi improbabilă;
     9. Mutaţii, de asemenea, semnificative, se vor petrece la nivelul consumatorului global, care s-a schimbat major şi continuă să o facă, însă schimbarea în anul 2016 va fi unică, necesitând o reacţie pe măsură din partea sectorului economic, care va trebui să iasă din logica marketingului modern şi să se îndrepte spre aceea a marketingului ultramodern, adaptat şi corijat la noile realităţi, caracterizate, în special, de scăderea vârstei consumatorului şi super tehnologizarea acestuia.
     În concluzie, putem afirma că anul 2016 va fi un an dificil din punct de vedere economic şi financiar, în cadrul căruia, dacă SUA nu vor reuşi să imprime un nivel de creştere economică masivă, care să influenţeze decisiv piaţa mondială, atunci nicio altă forţă economică, de genul UE, China sau Japonia, nu o va putea face.  

     *  Unii experţi avertizează asupra recesiunilor, alţii dau sfaturi pentru găsirea randamentului
      
     *  Ruchir Sharma, Morgan Stanley Investment Management: "Aşteptaţi-vă la o recesiune la nivel mondial, în 2016"
      "Suntem în pragul unei recesiuni la nivel mondial, la un şoc mare distanţă de începerea ei, care cel mai probabil va avea originea în China, unde datoriile grele, investiţiile excesive şi declinul populaţiei sunt combinate cu subminarea creşterii economice. Aceasta, în timp ce ţările cu nivel relativ scăzut de îndatorare, din Europa de Est şi Asia de Sud, sunt mai bine poziţionare pentru depăşirea inevitabilei faze a ciclului", potrivit lui Ruchir Sharma, şef la Morgan Stanley Investment Management, divizia pieţe noi de capital şi investiţii.
     *  Dan Fuss, vicepreşedinte la Loomis Sayles & Co: "Veniturile fixe se confruntă cu un drum anevoios"
      "Randamentul de referinţă pentru notele de trezorerie cu scadenţă la 10 ani se va ridica, probabil, la 2,6% - 2,8%, până la sfârşitul anului 2016", spune Dan Fuss, vicepreşedinte la Loomis Sayles & Co. şi co-manager al portofoliului în valoare de 20 miliarde de dolari de la Loomis Sayles Bond Fund, deşi avertizează că a face previziuni în actualele condiţii de turbulenţe geo-politice este dificil. Pentru investitorii cu un portofoliu de obligaţiuni, în aceste vremuri dificile, Fuss recomandă un amestec de instrumente financiare: trezorerii, investiţii corporatiste (cu scadenţe cuprinse între 5 şi 12 ani) şi datorii cu randament mare, acestea având cele mai mari şanse de succes în 2016. "Şi va trebui să fiţi pretenţioşi în mod special când vine vorba de obligaţiunile cu randament mare, în loc să va bazaţi pe indexul fondului", mai precizează el, adăugând: "Este destul de clar că randamentul mare are cea mai bună valoare faţă de stocuri, dar există mult mai multe pierderi acolo".
     *  Thomas J. Lee, managing partner Fundstrat Global Advisors: "Să ştii ce piaţă de capital să urmăreşti"
     "Pieţele de capital vor evolua foarte bine în 2016, în special băncile şi companiile blue chip. Băncile vor beneficia de înăspriri din partea Băncii Federale şi vor stimula rentabilitatea capitalului propriu pe măsura dezvoltării economice. Din evoluţia companiilor blue chip se observă că vor avea capacitatea de a genera profituri mai puternice, pe măsură ce economia creşte", apreciază Thomas J.Lee, managing partner Fundstrat Global Advisors.
     *  Rebecca Patterson, şef de investiţii la Bessemer Trust: "Uniunea Europeană se confruntă cu cea mai mare provocare de până acum"
     Cel mai mare risc pentru Europa în acest an? Criza refugiaţilor, spune Rebecca Patterson, şef de investiţii la Bessemer Trust, companie care supervizează active de peste 100 miliarde de dolari: "Cred că este cea mai mare provocare de până acum pentru Uniunea Europeană. Atacurile oribile de la Paris au crescut riscul ca criza refugiaţilor să se transforme într-o schimbare politică şi/sau de politică, sau pur şi simplu să ducă la schimbarea modului de a cheltui al consumatorilor. Fie ar putea cântări în sentimentele din jurul creşterii europene şi a profiturilor corporative. Patterson este în alertă pentru orice astfel de modificări, dar reţine pieţele de capital europene supradimensionate şi poziţionarea pentru un euro mai slab.
     Expertul adaugă: "Atacurile de la Paris, din păcate, au adus în prim - plan criza refugiaţilor din Europa. Presupun că mulţi investitori globali se gândesc acum la ce pot însemna milioanele de imigranţi pentru o economie şi pentru pieţele respective. Cu toate acestea, nu sunt sigură că, deocamdată, investitorii la nivel global au analizat în profunzime ce repercusiuni poate genera criza refugiaţilor din Europa în cursul anului care vine".
     *  Jim Caron, managing director la Morgan Stanley Investment Management: "Aşteptaţi-vă la o creştere"
     Jim Caron, managing director la Morgan Stanley Investment Management, crede că primele de risc inflaţionist vor reveni pe pieţe: "Acest lucru ar trebui să ofere o creştere pentru randamentele obligaţiunilor de Trezorerie cu scadenţă la 30 de ani, posibil cu până la 3,75%. Pieţele pot fi surprinse, de asemenea, de cât de încet vor creşte ratele Bancii Federale într-o perioadă aşteptată de îmbunătăţire a climatului economic".
     *  lan Patricof, co-fondator al Greycroft Partners: "Inorogii vor avea momentul lor, sau nu"
     "Eu sunt îngrijorat de exuberanţa privind finanţarea de startup-uri. Sunt prea multe în acest moment şi nu există suficienţi bani pentru a le susţine. Cred că în mod inevitabil vom vedea mai mulţi din aceşti inorogi (startup-uri evaluate la mai mult de 1 miliard de dolari). Vedeţi ce se întâmplă pe piaţa publică şi aceasta ne va spune în final care dintre respectivele startup-uri se pot susţine singure. Apropo, nu cred că există suficienţi bani pentru a le susţine pe toate. Vom afla care dintre unicorni va reuşi", spune Alan Patricof, co-fondator al Greycroft Partners.
     *  Russ Koesterich, strategy şef pentru investiţii globale la BlackRock: "Căutarea randamentului se va intensifica"
     Banca Federală va fi mai puţin importantă în 2016, spune Russ Koesterich, strategy şef pentru investiţii globale la BlackRock, cel mai mare manager de bani la nivel mondial, care se aşteaptă ca Janet Yllen & co. să majoreze treptat ratele dobânzilor. El prezice că dezvoltarea globală va rămâne lentă, ducând la creşterea apetitului pentru activele cu randament mai mare. Investitorii care s-au bazat pe obligaţiunile cu cupoane mari, cumpărate înainte de criza financiară, au epuizat aceste valori mobiliare, spune el, având certitudinea că există puţine şanse pentru a le înlocui. Nu se vor putea găsi venituri fără risc. Clasele de active (de la companii mari cu răspundere limitată), la obligaţiuni cu randament mare, au, fiecare, propriul ei risc şi niciunul dintre ele nu este ieftin. Va trebui să aveţi o clasă de active multiple, cu un randament diversificat".
     *  Barbara Byrne, vicepreşedinte pentru investiţii bancare la Barclays Capital: "Energizaţi-vă!"
     "Vom vedea o revenire a preţului resurselor naturale din motive, în cea mai mare şi importantă parte, politice. Vedem un declin al fondurilor suverane - Norvegia, Arabia Saudită. Cred că vom vedea o inversare a acestora; ţările nu îşi vor mai putea permite fluctuaţii în rezervele lor. Probabil ne vom îndrepta către un preţ mai stabil al petrolului, care aş spune că va fi de 60 $ per baril. Şi cred că activele în energie, care investesc în dezvoltarea durabilă, în acelaşi timp concentrându-se pe satisfacerea nevoilor cererilor curente, acestea vor evolua bine", este de părere Barbara Byrne, vicepreşedinte pentru investiţii bancare la Barclays Capital.
     *  Tulio Vera, strategy şef pentru investiţii globale la J.P. Morgan Latin American Private Bank: "Studiaţi America Latină!"
     În opinia lui Tulio Vera, strategy şef pentru investiţii globale la J.P. Morgan Latin, există o rază de speranţă care vine dinspre Argentina. Aceasta nu este importantă doar pentru ţară, dar şi pentru regiune, subliniază acesta, adăugând. În timp ce Vera spune că orizontul investiţional în Brazilia rămâne nesigur, el vede Mexicul continuând să beneficieze de redresarea economică din SUA, în special în industria auto: "Vor fi unele puncte de intrare foarte interesante în activele Americii Latine, începând de acum şi până la sfârşitul anului viitor. (...) Suntem mai aproape de un moment de reintrare pentru unele din aceste pieţe". 
     *  Joseph LaVorgna, economist şef la Deutsche Bank: "Creşterea vine...în 2017"
     Joseph LaVorgna, economist şef la Deutsche Bank, specializat în economia şi pieţele financiare din SUA, se gândeşte la o creştere accelerată puţin, deoarece există motive ca economia să performeze mai bine, dar în raport cu anul 2010, care a fost cel mai bun an de creştere de dinainte de recesiune. Privind spre viitor, mesajul este: "în continuare acelaşi lucru", cu ceva mai mult optimism pentru 2017, când "oricine va fi ales preşedintele SUA va continua politicile de creştere, deoarece economia nu a dus-o prea bine până acum".
     *  Mark Haefele, responsabil şef investiţii globale la UBS Wealth Management: "Impactul investiţional se va concentra pe cancer"
     Populaţia lumii îmbătrâneşte, iar cererea pentru tratamente împotriva cancerului va creşte, spune Mark Haefele, responsabil şef investiţii globale la UBS Wealth Management. Acesta arată: "Furnizarea de capital pentru etapele cele mai riscante ale dezvoltării este încă limitată." Companiile din domeniul sănătăţii au tendinţa de a-şi concentra investiţiile pe cercetare, creând oportunitatea pentru investitorii în etape iniţiale să câştige randamente atractive pe termen lung, generând şi beneficii pentru societate. "Acest tip de practică" - cunoscut ca impact investiţional - "ar putea deveni mai popular, întrucât investitorii caută să-şi alinieze portofoliile la valorile lor sociale, generând în acelaşi timp randament", spune Haefele. 
     *  Yang Zhao, economist şef la Nomura Holdings: "China va fi bine"
     Yang Zhao, economist şef la Nomura Holdings, care a redus estimarea PIB la 5,8% în loc de 6,7% pe 6 octombrie, consideră: "Va fi o aterizare dificilă în China? Nu cred. Piaţa forţei de muncă rămâne în mare măsură echilibrată; chiar în condiţiile unei creşteri de 5,8% a PIB-ului, economia va crea locuri de muncă, în special în sectorul serviciilor intensive în muncă. Şi este puţin probabil ca industria financiară a Chinei să se îndrepte către o criză, întrucât cele mai multe dintre instituţiile ţării sunt susţinute de către guvern. În cazul în care una din instituţiile financiare sistematice importante are orice problemă, credem că guvernul o va salva".
     *  Katie Koch, director executiv la Goldman Sachs Asset Management: "Gândeşte ca un Milenar!"
     "Creşterea Generaţiei Y (generaţia tehnologizată) va avea implicaţii asupra investiţiilor pe termen lung", este de părere Katie Koch, director executiv la Goldman Sachs Asset Management, care supervizează aproape 100 miliarde dolari în stocuri globale
     Koch spune: "Traiectoria lor de cumpărături devine din ce în ce mai abruptă şi în creştere în comparaţie baby boomers, care îşi reduc cheltuielile pensionându-se.
     În 2016, Koch acordă o atenţie specială companiilor Netflix, Nike, H&M şi PChome Online, o companie de e-commerce din Taiwan, deoarece acestea au ca priorităţi schimbul instant de informaţii, consumul rapid şi teme legate de modul sănătos de viaţă, care rezonează cu 2 miliarde de oameni din întreaga lume, născuţi între 1980 şi 2000.
     *  Erik Nielsen, economist şef la UniCredit: "Vom auzi mai des «orice este nevoie» de la BCE"
     Erik Nielsen, economist şef la UniCredit se aşteaptă ca divergenţele dintre Banca Federală şi Banca Centrală Europeană să continue: "Banca Federală va creşte ratele de mai multe ori în cursul anului viitor, în timp ce Banca Centrală Europeană îşi va extinde balanţa peste nivelul anunţat în prezent".