"IN PROGRAMUL ECONOMIC AL PSD AM REGASIT MULTE MASURI CU CARACTER LIBERAL"-BURSA

Share this
Marti, 13/12/2016

* (Interviu cu Ionel Blănculescu, fondator al Coaliţiei Pentru Dezvoltarea României)
     * "Electoratul românesc activ nu mai doreşte experimente noi pe seama lui" 
     *  "Constatăm un dezechilibru evident, în defavoarea capitalului autohton"

Reporter: Care este opinia generală pe care o aveţi faţă de prezenţa la vot şi de rezultatele obţinute la alegerile parlamentare?
     Ionel Blănculescu: Prezenţa la vot poate fi considerată bună, dacă ţinem cont de aspectul real şi nu de cel nominal al structurii numerice a electoratului. Nominal, prezenţa a fost de aproape 40%, însă real, dacă nu avem în vedere numărul nominal de alegători, de aproximativ 18 milioane de cetăţeni, ci pe cel real, mai mic cu câteva milioane bune, din motivele cunoscute, atunci s-a atins un optim 50% pentru România, aparent reprezentativ. 
     Referitor la rezultate, acestea sunt cele aşteptate, electoratul românesc activ nemaidorind experimente noi pe seama lui, ci o conducere competentă, experimentată, care a făcut dovada acestor calităţi, ultima dată în exerciţiul guvernamental 2012-2015.
     Reporter: Care credeţi că vor fi efectele acestor rezultate asupra mediului de afaceri?
     Ionel Blănculescu: Mediul de afaceri aşteaptă punerea în aplicare a Programului economic de guvernare, aşa după cum acesta a fost prezentat reprezentanţilor lui, reuniţi în Coaliţia Pentru Dezvoltarea României, de către conducerea PSD, la data de 16 noiembrie 2016, Program considerat foarte bun şi realizabil. Dacă se va întâmpla aceasta, atunci efectele rezultatelor asupra mediului de afaceri vor fi dintre cele mai benefice.
     Reporter: Ce estimaţi că se va întâmpla din punct de vedere fiscal?
     Ionel Blănculescu: Pe scurt, va fi înfiinţat un Minister al IMM-urilor, Antreprenoriatului şi Turismului, se va continua trendul reducerii fiscalităţii până la atingerea nivelului de suportabilitate şi accesibilitate, acolo unde va apărea conformarea voluntară, iar taxele şi impozitele vor fi achitate la bugetul de stat, la fel ca în ţările importante ale Uniunii Europene, crescând nivelul ponderii acestora în PIB de la 32% spre 40%-45%. De remarcat că, la nivelul anului 2018, TVA va ajunge la 18%, iar impozitul pe dividende va fi zero, ceea ce va însemna repatrierea multor activităţi economice, care, în prezent, se desfăşoară fiscal în alte zone, similare, cu taxa zero pe dividende. Impozitul pe cifra de afaceri pentru microîntreprinderi, cu 1-9 angajaţi, acolo unde se regăsesc foarte mult companii autohtone, va deveni 1% pentru un plafon de maxim 500.000 euro, o măsură de mare sprijin a capitalului autohton. Impozitul pe profit pentru centrele de cercetare-dezvoltare, parcuri tehnologice, platforme industriale, activităţi de cercetare dezvoltare va scădea de la 16% la zero, scutire ce va fi valabilă zece ani, ceea ce va conduce la dezvoltarea acestui sector atât de necesar obţinerii competitivităţii la nivel naţional. TVA la locuinţe va scădea de la 20% sau 5% la zero, la materii prime şi servicii din agricultură, de la 9% la zero, la publicitate de la 20% la 9%. Impozitul pe venit va scădea de la 16% la 10% pentru venituri mai mari de 24.000 lei anual şi la zero pentru venituri mai mici de 24.000 lei anual. Contribuţiile pe muncă vor scădea, de asemenea de la 39,25% la 35%, fiind eliminate contribuţiile pentru şomaj, concediile, creanţele salariale şi accidentele, fiecare angajator cunoscând povara acestor taxe. Am prezentat numai o parte din scăderile de fiscalitate prezentate în cadrul programului economic, reprezentative însă.
     Reporter: Cum credeţi că va arăta viitorul guvern?
     Ionel Blănculescu: Cred că va fi o echipă PSD-ALDE competentă şi în special cu experienţă şi expertiză, astfel încât să poată intra cât mai repede în sarcinaă în ceea ce priveşte aplicarea Programului economic de guvernare. Cu siguranţă nu va fi un Guvern care să testeze, fără o pregătire anterioară serioasă şi temeinică. Cetăţenii nu agrează ca miniştrii să înveţe la locul de muncă, să-şi câştige acolo experienţa, ci să fie deja pregătiţi, capabili să performeze încă de la început.
     Reporter: Din punct de vedere social, care sunt previziunile dumneavoastră pentru următorii ani?
     Ionel Blănculescu: Ca ciclicitate economică, în perioada 2017-2020, România intră în cea mai fastă, cea mai bună fază, de creştere economică şi apogeu/boom economic, ceea ce conduce la efecte dintre cele mai benefice, inclusiv pe linie socială, obiectivul fiind acela de a reuşi să readucem în ţară parte din specialiştii şi muncitorii plecaţi de-a lungul timpului să lucreze în străinătate, iar pentru cei din ţară -condiţii cât mai bune de trai şi muncă. Altfel spus, previziunile mele pentru acest domeniu sunt dintre cele mai optimiste.
     Reporter: Sunt voci care apreciază că PSD a devenit un "partid liberal". Cum apreciaţi aceste afirmaţii?
     Ionel Blănculescu: Într-adevăr, în programul economic am regăsit multe măsuri cu caracter liberal, iar aceasta este o componentă foarte bună, care a atras aprecierea deschisă a mediului de afaceri. Faptul că va fi o alianţă la Guvernare cu ALDE, partid liberal pur sânge, să-i spunem, este o garanţie în plus pentru ca mediul de afaceri să susţină acest program economic, prezentat nouă.
     Reporter: Liviu Dragnea a făcut mai multe declaraţii din care reiese că preferă mediul de afaceri autohton în detrimentul celui străin. Ce părere aveţi despre această viziune? 
     Ionel Blănculescu: Este unul dintre cele mai importante aspecte în discuţie. Există un ecosistem, în care funcţionează cele două tipuri de capital, corporatist-transnaţional şi autohton, în care aceste două componente ar trebui să se afle într-un echilibru relativ. În prezent însă, constatăm un dezechilibru evident, în defavoarea capitalului autohton, ceea ce desigur, chiar în condiţii de existenţă a globalizării, trebuie eliminat, printr-o reechilibrare a raportului de forţe. O coincidenţă fericită face ca, începând cu 1 ianuarie 2017, conducerea rotativă de şase luni a Coaliţiei pentru Dezvoltarea României să fie preluată de vectorul principal al capitalului autohton din România - Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), prin preşedintele acesteia, domnul Florin Pogonaru, ceea ce reprezintă o premisă în plus pentru ca, prin Programul de guvernare economic, să se reuşească procesul de reechilibrare enunţat mai sus, între cele două tipuri de capital, care în niciun fel nu trebuie antagonizate, ca astăzi, ci dimpotrivă, sinergizate, în beneficiul economiei româneşti. 
     Reporter: Consideraţi că votul românilor reprezintă un fel de referendum pentru un "ROMXIT" (ieşirea României din UE), aşa cum afirmă unele persoane, în mediul on-line?
     Ionel Blănculescu: Nicidecum, nu se pune problema "ROMXIT", nimeni nu a votat pentru aşa ceva, ci pur şi simplu de aducere a unui sis-tem debalansat la o formă optimă, identic cu modelul Germaniei sau Franţei, nimic mai mult sau mai puţin. Oricum, viziunea Preşedintelui PSD domnul Liviu Dragnea referitoare la readucerea capitalului autohton la nivelul la care trebuie să se situeze într-o ţară membră a UE este de felicitat şi de apreciat, iar Coaliţia pentru Dezvoltarea României (CDR) va furniza tot know how-ul de care este capabilă pentru reatingerea echilibrului în această formulă evident debalansată astăzi. CDR este este gata să se implice încă din prima zi la realizarea programului de guvernare, în beneficiul reciproc, al mediului economic, de afaceri şi al Guvernului României, având deja mii de ore de muncă efectuate în mod voluntar, în aceşti ani trecuţi din 2013, pentru un cât mai bun mers al economiei româneşti.
     Reporter: Mulţumesc!  

http://www.bursa.ro/ionel-blanculescu-in-programul-economic-al-psd-am-re...