RUSIA, EXEMPLU PENTRU ROMANIA, IN ABORDAREA MARILOR PROIECTE DE INVESTITII

Share this
Miercuri, 31/08/2011

Daca in Romania neavenitilor, ignorantilor, un proiect de anvergura nationala si europeana, este purtat pe drumurile birocratiei si neimplicarii de aproape 14 ani, este cazul Rosiei Montana, nu acelasi lucru se intampla in Rusia.
Mult mai pragmatica, interesata de dezvoltarea de mari investitii, singura cale prin care cetatenii unei tari, prin redistribuirea beneficiilor rezultate, ajung la prosperitate, Rusia demonstreaza inca o data de ce este o supra putere, chiar si economica.
Ieri, 30.08.2011, grupul rusesc Rosneft si gigantul american al hidrocarburilor ExxonMobil, au semnat un acord de parteneriat strategic, pentru exploatarea comuna a platoului arctic rusesc.
Acordul prevede finantarea cu 3,2 miliarde USD a explorarilor din mai multe sectoare din Marea Kara si a unui sector din Marea Neagra, zone necercetate pana in prezent, insa cu un mare potential de gaze naturale si petrol.
Amploarea investitiilor este foarte mare, putand ajunge la valori intre 200-300 miliarde USD.
Cu aceasta ocazie, primul ministru rus, Vladimir Putin a declarat ca Rosneft ar putea sa lucreze in SUA, in Golful Mexic si Texas.
Cu certitudine, situatia celor cativa pescari rusi, care urmeaza traditia locului, de pe timpul dacilor si romanilor, nu va putea constitui o piedica in acest proiect, astfel incat primul ministru Putin sa fie nevoit sa-l taraganeze vreo 14 ani, de acum incolo si nici posibilele galerii din subsolul Marii Kara sau Marii Negre, sa reprezinte obstacole insurmontabile pentru respectiva investitie.  
Nu de acelasi tratament are parte OMV Petrom in Romania, care in loc sa fie incurajata de autoritati sa se implice in proiecte comune, cu parteneri puternici internationali, chiar si cu SUA sau Rusia, girate de statul roman, direct beneficiar al rezultatelor acestora, de fiecare data, cu orice prilej, este blamata si pusa pe stalpul infamiei privatizarilor din Romania.
Si atunci, ne miram ca nu stim sa producem venituri, ci numai, si in acest domeniu cred ca am devenit cei mai performanti de pe planeta, sa imprumutam. Toate autoritatile romanesti, atat la nivel central, cat si local, vezi Primaria Generala Bucuresti care este pe cale sa se imprumute cu nici mai mult, nici mai putin, 800 milioane euro, se imprumuta, fie direct, fie prin emisiunea de obligatiuni sau bonduri.
Daca intrebi portarul unei institutii publice sau primarii, care sunt principalele atributii ale respectivei autoritati, cu siguranta nu le cunoaste, dar  daca-l intrebi despre imprumuturi, obligatiuni sau bonduri, vei avea surpriza sa primesti un oarece raspuns. Am glumit desigur, insa nu foarte mult !
Este mai tarziu decat putem crede, sa ne schimbam mentalitatea, atat de paguboasa, potrivit careia in Romania nu trebuie sa dezvoltam proiecte mari, curajoase de investitii, pentru ca deranjam si nu vrem acest lucru, ba pe gurul speculatiilor cu aur si valute si pe prozelitii acestuia, ba pe nu stiu care ong-isti, specializati in galerii sau mai stiu eu ce vestigii, care in loc sa ecologizeze Romania, pentru ca are atat de multa nevoie, inclusiv in spatiul moral, nu fac altceva decat o ingroapa si mai mult in colbul saraciei.
Cei ce se simt responsabili cu aducerea Romaniei intr-o zona de normalitate, ar trebui sa se activeze, sa fie cu mult mai prezenti in arena vietii publice, astfel incat sa construim aici, ceea ce admiram dincolo!