SCENARIU HALUCINANT DE SALVARE A BANCILOR EUROPENE, DIN CRIZA DATORIILOR SUVERANE: SCENARISTI SI POTENTIAL REGIZORI, NIMENI ALTII DECAT MERCKEL SI SARKOZY

Share this
Luni, 10/10/2011

Suntem martorii unui scenariu halucinant, de asa zisa salvare a principalelor banci europene, din criza datoriilor suverane.

Sa explicam insa despre ce este vorba: banci europene de renume au imprumutat state din UE, cu sume imense, de ordinul miliardelor si zecilor de miliarde de euro, prin achizitia de obligatiuni sau titluri de stat, totalul depasind mii de miliarde de euro.

Cum aceste state au mari probleme in rambursarea acelor imprumuturi, bancile europene creditor provizionandu-si deja pierderi de 21 % din valoarea la care sunt expuse (acestea vor ajunge, pentru anumite state, pe termen mediu si lung,  in mod real, la valori cuprinse intre 80 si 90 %, sa lasam insa realitatea sa o demonstreze si nu logica economica), iata ca s-au gasit, cei doi mari scenaristi ai UE, mai demult le spuneam lideri, insa si-au pierdut de ceva timp aceasta calitate, pe care o castigi greu si o pierzi repede, sa ofere solutia.

Si care este aceasta solutie? Aceeasi dintotdeauna, de cand sunt la putere si anume, sa ia din buzunarul cetateanului contribuabil european, adica si al nostru, al romanilor si sa dea celor care si-au batut joc de bani, finantand state care nu meritau un asemenea tratament, adica bancherilor, care au un singur merit, in acest caz,  se pricep sa finanteze campanii electorale.

Aceste banci isi cer drepturile acelora pe care i-au finantat, clamand ca sumele potential pierdute prin datorii suverane nu mai pot finanta creditarea economiei europene, care ar suferi foarte tare din acest motiv si ar tine relansarea economica pe loc. Nimic mai fals! Ca urmare a crizei economice grele, agentii economici din UE si-au schimbat mentalitatea si comportamentul, in ceea ce priveste relatia cu banca. Pe timpul acestei crize au inteles pe pielea lor ideologia bancara, exprimata atat de clar, fara echivoc,  printr-un vechi dicton: "Bancherul iti da umbrela cand e soare si ti-o ia cand ploua".

Se pare ca pana in prezent, necesarul de finantare a respectivelor banci a atins deja 200 miliarde de euro. Sumele solicitate vor ajunge la 2000 sau chiar mai mult de miliarde de euro.

Daca Grecia poate fi lasata sa intre in faliment, fara repercursiuni majore, iremediabile, pentru UE, nu acelasi lucru se poate intampla cu bancile europene, care ar antrena un adevarat dezastru economic european, prin faptul ca atat companiile, cat si populatiile isi vor vedea evaporate sumele din conturi, curente sau de depozit.

Cum acest lucru nu se poate intampla, responsabilitatea factorilor de decizie trebuind sa primeze si cum solutia cu finantarea continua a bancilor de la punga comuna europeana reprezinta o utopie, mai ramane o singura solutie si anume solutia reala de rezolvare a acestei mari probleme europene.

                               SOLUTIA

                 DE GESTIONARE A CRIZEI DATORIILOR SUVERANE LA NIVELUL BANCILOR DIN ZONA EURO

  1. Se creaza AGENTIA EUROPEANA A DATORIILOR SUVERANE (AEDS);
  2. AEDS functioneaza in subordinea Comisiei Europene si in coordonarea Bancii Central Europene;
  3. Bancile din zona euro, transfera AEDS, prin cesiuni de creanta, dupa 3 luni de la data scadentei, creantele asupra statelor UE, care nu au putut sa ramburseze creditele contractate, directe sau prin emisiunile de obligatiuni sau titluri de stat, numai dupa aprobarea acestor operatiuni de catre Comisia Europeana si Banca Central Europeana, care vor declara creantele certe, lichide si exigibile, ca si transferabile catre portofoliul Agentiei specializate;
  4. AEDS, ca institutie specializata de gestionare a acestui tip de creante, in calitate de cesionar, centralizeaza si asigura managementul profesionist si eficient al portofoliului cesionat de banci, subrogandu-se in toate drepturile principale si accesorii, inclusiv in cele procesuale, bancilor cedente, pe relatia cu statele debitoare;
  5. AEDS, in baza portofoliului de creante, care va creste in 2-3 ani, de la nivel de sute de miliarde de euro la mii de miliarde de euro, va emite un tip de titluri de valoare, de natura obligatiunilor, care vor fi achizitionate cu discount, in principal de Uniunea Europeana, Banca Central Europeana, insa si de entitati private din piata financiara globala;
  6. Sumele incasate din achizitionarea titlurilor emise vor fi redistribuite catre bancile europene cedente, iar AEDS va urmari, in relatie directa cu statele debitoare, recuperarea sumelor, cu care acestea sunt datoare catre Agentie, dupa cesionarea lor de catre banci. Cu aceste sume, AEDS va rascumpara obligatiunile achizitionate, in special de UE si BCE;
  7. Avantajele  majore ale acestei abordari constau in:

- concentrarea si centralizarea datoriilor suverane intr-o singura institutie specializata, sub controlul UE si BCE;

-abordare unitara si nu mozaicara, total contraindicata in acest tip de creante;

- un management mult mai eficient al acestui tip de creante, cresterea probabilitatii de recuperare ;

- eliminarea hazardului moral, prin acordarea de compensari in mod arbitrar, de la UE, functie de puterea lobby ului bancii solicitatoare de sprijin ;

- implicarea directa a AEDS in statele debitoare, pentru a minimaliza situatiile in care acestea ar putea sa-si achite partial/total datoriile, insa ar evita sa o faca, in beneficiul propriu si in dezavantajul bugetului UE si BCE;

- valorificarea accesoriilor la creantele cesionate, AEDS urmarind acest proces, atat la nivelul garantiilor reale, cat si a celor ce pot fi constituite, prin consens cu statele debitoare (active imobiliare, terenuri, cladiri, pachete de actiuni la companii de stat, obiective importante, creante a acestor state asupra altor state, in special din afara UE, alte tipuri de active care pot face obiectul valorificarilor).

Aceasta este una dintre solutiile fezabile, preferabile oricarei ingerinte directe a liderilor politici ai UE in managementul unei situatii financiare complexe si extrem de sofisticate, cu implicatii tehnice, care ar trebui sa fie gestionate de profesionisti si nu de politicieni.

Preluarea solutiei propuse de mine este libera, singura obligatie a celui care o preia de pe site este sa faca tot ce-i sta in putinta ca aceasta sa ajunga la organisme din subordinea UE si BCE, in speranta ca, in cele din urma, va putea ajunge si pe masa unui decident european inteligent, care sa o poata pune in opera si sa evite astfel intrarea economiei UE intr-o faza de panica si neperformanta, nemaivazuta pana in prezent, asa cum de altfel o predica consilierul FMI, Robert Shapiro, fost consilier al presedintilor Clinton si Obama sau Guvernatorul Bancii Angliei sau directorul FMI pentru Europa sau alti economisti si traderi ai principalelor organisme financiare mondiale, de stat si private.