Sfarsitul efectiv al crizei va veni peste abia cinci ani

Share this
Marti, 19/01/2010

Fostul sef al Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Bancare (AVAB) si ministru al controlului si al sanatatii, Ionel Blanculescu, spune ca sfarsitul crizei financiare nu reprezinta o intoarcere la situatia din 2008, ci o revenire la normalitate.
"Sfarsitul crizei financiare nu poa-te sa survina mai devreme de cinci ani, in conditiile in care, in prezent, infrastrustructura mondiala (n.r. principalele sectoare economice si sociale) s-a redus cu numai 20-30%, inca sub asteptarile specialistilor, care vad o scadere de 40%", ne-a explicat domnia sa, care, asemenea laureatului premiului Nobel Joseph Stiglitz, considera ca este nevoie de o reconfigurare a sistemelor financiare pentru a impiedica o recidiva a crizei actuale.
Potrivit fostului sef AVAB, nucleul "dur" al crizei se va termina abia in 2012, urmand ca pana in 2015 sa asistam la "metamorfozarea" crizei, respectiv diverse replici ale crizei.
"Anul 2009 a fost un an pierdut, pentru ca liderii mondiali, in loc sa extirpe tumoarea financiara care s-a dezvoltat in organismul economic mondial, au alimentat-o cu infuzii de capital", considera Ionel Blanculescu, precizand ca, din cauza injectiilor de resurse financiare din 2009, tot atunci s-au pus bazele unei noi crize, cea a sumelor indatorate, care va surveni in viitorul nu foarte indepartat.
Si seful Fondului Monetar International (FMI), Dominique Strauss-Kahn, a declarat recent ca exista pericolul de reintrare in recesiune pentru tarile care vor renunta prea repede la masurile anti-criza.
"Relansarea economica incepe numai atunci cand companiile si bancile si-au curatat portofoliile de active toxice, care au ramas pana in prezent inca necunoscute autoritatilor in multe parti ale lumii", a subliniat Strauss-Kahn.
In acest context, domnul Blanculescu este de parere ca anul 2010 este un an "de supravietuire", in conditiile in care Fiscul a intarit supravegherea, iar companiile vor avea de suferit deoarece nu vor mai fi finantate si parteneriatul public privat nu mai functioneaza. Cel mai important aspect, in contextul crizei, ar fi fost existenta unui parteneriat public privat, in opinia domnului Blanculescu, deoarece este singurul motor de dezvoltare, si de asemenea partea de achizitii publice, care ar trebui sa functioneze mai bine, deoa-rece ruleaza tranzactii de miliarde de euro.
"In 2010 scapa cine poate, va fi clar anul supravietuirii pentru multe companii, pentru ca nu vor mai exista banii de investitii", a completat fostul sef AVAB, care este de parere ca gradul de indatorare al tarii noastre va creste mult anul acesta.  

Ce solutii vede Ionel Blanculescu pentru iesirea din criza
- Redimensionarea sistemului economic de stat si privat la nivelul cererii (n.r. consumul actual), printr-o reducere de pana la 40% a acestora, in concordanta cu noul nivel de cerere adaptat la normalitate, mult sub cel artificial din anii de dinainte de criza. Ce inseamna asta - reduceri in aparatul de stat, inchideri de companii neprofitabile sau de parti din companii care nu mai au reprezentare in economia reala. "Oricum acest lucru se va intampla cu sau fara vointa noastra, asistand in fiecare zi la diverse anunturi de reduceri, a completat domnul Blanculescu.
- Reconversia profesionala a fortei de munca disponibilizata din sectoarele de stat si cele private, astfel incat aceasta sa devina eficienta in noua realitate economica pe care o traim.
"Fundamental pentru etapa in care ne aflam este sa intelegem ce inseamna sfarsitul crizei, ca si definitie. Pana nu vom definii cum trebuie acest concept, vom ramane actorii unei mari farse", a conchis domnul Blanculescu.

Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, 19.01.2010