UE, LA RASCRUCE DE DRUMURI SI INTERESE

Share this
Luni, 25/06/2012

28 si 29 iunie, un nou summit la Bruxelles, al catelea Consiliu European al neputintei si dezamagirii?

Uniunea Europeana, o constructie artizanala de state, nefunctionala, se afla la rascruce de drumuri, nestiind daca va continua sa se deplaseze in sens giratoriu, cum o face de cel putin 3 ani incoace, sau va intra pe un drum cu sens unic, spre o uniune functionala, insa restransa, la un alt numar de state, obligatoriu dintr-o cifra.

Ar mai exista si posibilitatea intrarii, in mod eronat, pe un drum cu acces interzis, aceasta in situatia in care Banca Central Europeana exceleaza in continuare, in interventiile ei, de a arunca cu miile de miliarde de euro in bancile sufocate de datoriile suverane ale statelor membre, pentru a crea aparenta rezolvarii unei situatii financiare aproape fara solutie astazi.

Aflandu-ne la rascruce de drumuri, insa si de interese, Uniunea Europeana inca nu-si deconspira intentiile reale. Ceea ce putem afirma este ca, atunci cand pierderile statelor lider ale UE vor depasi castigurile generate de actuala constructie institutionala, vom asista la actiuni concrete si concertate de repozitionare si poate chiar reconfigurare, toate acestea urmand sa se petreaca intr-un timp extrem de redus, pentru a nu lasa loc unor reactii nedorite.

Cum ar trebui sa se pozitioneze Romania, in actualul context european? As spune, in mod inteligent si eficient, pentru a nu cadea victima a procesului de restructurare europeana. Suntem contributori net la bugetul UE si aceasta ar trebui sa constituie prioritatea actiunilor Romaniei, cum sa procedeze la compensarea miliardelor de euro platite pana in prezent drept cotizatie si alte obligatii asociate.

Unii eurooptimisti vor spune ca nu mai suntem contributori net, acesta este adevarul lor, bazat pe teoria firimiturilor, adunate si pre si post aderare.

Adevarul adevarat este ca nu ne-am ales mai cu nimic de pe urma integrarii, cel putin in acesti 5 ani, de cand ne plimbam constant la Bruxelles. Nu sunt nici eurooptimist, nici europesimist, ci numai realist.

Se vorbeste prin birourile de la Bruxelles ca s-ar putea sa pierdem si miliardele de euro repartizate Romaniei, sub forma fondurilor structurale, necheltuite in timpul alocat tarii noastre, pentru a putea fi indreptate spre statele Uniunii aflate in dificultati financiare. Nu stim inca, insa ceea ce stim este ca aceste miliarde trebuie aduse la Bucuresti cat mai repede si AM-urile si OI-urile nu vor reusi aceasta performanta, in niciun fel, pe baza proiectelor de investitii gestionate.

Guvernul Romaniei va trebui sa instituie o ofensiva generalizata asupra Bruxelles-ului, pentru a reusi schimbarea regulilor in timpul jocului si bazat pe situatia de criza cu care ne confruntam, sa solicitam creditarea intr-o singura transa a acestuia, cu sumele ramase de tras, adica cu aproape intreaga valoare repartizata Romaniei, astfel incat acesta, in numele statului, sa-si asume responsabilitatea de a investi direct respectivele miliarde de euro in economia tarii, in necesitatile acesteia.

Asa cum Spania a primit 100 de miliarde de euro peste noapte, asa cum Irlanda isi renegociaza conditiile in care a primit alte miliarde de euro sau asa cum Grecia doreste amanarea planului de austeritate cu 2 ani, cred ca, lasand timiditatea la o parte si chiar lipsa de incisivitate caracteristica neamului nostru, sa ne cerem drepturile, adica sub 20% din suma alocata statului spaniol, intr-un weekend.

Daca nu vom reactiona foarte repede, in acest an, exista o mare probabilitate sa fim prinsi pe picior gresit si sa pierdem din nou, pentru a nu stiu cata oara, in istoria noastra economica.

Este momentul actiunii romanesti la Bruxelles, iar Consiliul European din aceasta saptamana ar putea constitui prilejul pentru ca Romania sa puna piciorul in prag, poate pentru prima data in existenta ei unional-europeana.

Sa ne revendicam miliardele de euro, repartizate tarii noastre, cu mult curaj si determinare!

Astazi, nu maine!
 

Articol aparut in http://www.ziare.com/europa/uniunea-europeana/invitatii-ziare-com-ionel-blanculescu-uniunea-europeana-la-rascruce-de-drumuri-si-interese-1174929