"UN PREŞEDINTE CU AFINITĂŢI DE DREAPTA POATE ÎMPIEDICA DERAPAJELE ECONOMICE"- BURSA

Share this
Miercuri, 19/11/2014

 

     Prima aşteptare pe care mediul de afaceri o are de la noul preşedinte Klaus Iohannis, după ce acesta a fost ales în fruntea ţării, este încurajarea investiţiilor străine pe piaţa noastră şi a investiţiilor româneşti pe pieţele din afara ţării, atât în Uniunea Europeană, cât şi în afara ei, ne-a spus analistul economic Ionel Blănculescu.

     Domnia sa ne-a declarat: "Noul preşedinte este foarte bine conectat din punct de vedere internaţional şi va putea să contribuie, alături de Guvern, la atragerea investiţiilor".

     Ionel Blănculescu ne-a precizat că toţi potenţialii investitori străini solicită, "în mod unanim", stimulente, sprijin şi garanţii din partea statului: "Oamenii de afaceri din afara ţării aşteaptă o co-participare a statului la proiectele economice pe care le promovează la noi. În aceeaşi ordine de idei, printr-o conlucrare constructivă, va trebui ca Preşedintele şi Guvernul să readucă în prim plan problematica parteneriatului public-privat, unul dintre instrumentele de bază în construcţia investiţională românească".

     Economistul, care opinează că trebuie să existe o comuniune între Preşedinte şi Guvern, susţine că, "acum, mediul economic este deschis să investească în ţara noastră în condiţiile în care şi statul contribuie cu ceva la dezvoltarea afacerilor".

     Este nevoie ca lupta dintre Preşedinte şi Guvern să înceteze, potrivit domnului Blănculescu, întrucât investitorii urmăresc un mediu politic stabil ca să-şi deschidă afaceri la noi: "Investitorii nu vor instabilitate politică, pentru că aceasta se translatează în impredictibilitate şi instabilitate economică".

 

     În opinia lui Ionel Blănculescu, volatilitatea din piaţa financiară nu este generată neapărat de persoane, ci de fenomene cum ar fi perioadele de criză economică. Domnia sa este de părere că afirmaţiile specialiştilor din cadrul Erste Bank interferează prea mult cu politicul.

 

     Referitor la bugetul ţării noastre, Ionel Blănculescu remarcă faptul că este primul an în care proiectul de buget va trebui întocmit fără contribuţia domnului Gheorghe Gherghina, fost secretar de stat în cadrul Ministerului Finanţelor Publice (MFP), responsabil cu programarea bugetară. 

     "Mediul de afaceri a pledat dintotdeauna pentru construcţia bugetară multianuală, bazată pe proiecte. Vom vedea dacă noua structură de la MFP responsabilă cu întocmirea bugetului va reuşi să realizeze acest lucru", ne-a mai spus Ionel Blănculescu.

     În ceea ce priveşte aşteptările pe care investitorii le au faţă de viziunea lui Klaus Iohannis asupra mediului economic, domnia sa ne-a declarat: "Dacă viziunea noului preşedinte va cuprinde o asociere a statului român cu o corporaţie, considerând de fapt România corporaţie, şi acest lucru va fi împărtăşit de Guvern, urmând ca şi la nivelul statului să fie respectate principiile de eficienţă corporatistă, care în mediul privat conduc la eficienţă atât pentru acţionari, cât şi pentru salariaţi, şi dacă populaţia ţării noastre va putea să beneficieze de eficienţa conducerii corporatiste a României prin salarii şi pensii mai mari, atunci înseamnă că discutăm despre un pas înainte. Mai mult, dacă această viziune va presupune să se facă totul pentru cheltuirea banilor publici cu maximă responsabilitate, cumpătare şi echilibru, niciodată consumând mai mult decât producem, atunci probabil că vom discuta despre o veritabilă schimbare. Dacă România va funcţiona într-o astfel de viziune, printr-o conlucrare eficientă între Guvern şi Preşedinte, atunci cu certitudine vor fi create condiţiile pentru întoarcerea unei părţi semnificative din românii plecaţi să lucreze în străinătate şi oprirea afluxului de români care pleacă la muncă în afara ţării".

http://www.bursa.ro/?s=macroeconomie&articol=254069